Prin terapiile sistemice, precum Constelațiile Familiale, putem ajunge împreună la deblocare, rezolvare și vindecare – a noastră și celor apropiați nouă din sistemele noastre familiale. Constelațiile sunt o metodă puternică de investigație și transformare. Ele dezvăluie dinamica inconștientă a sistemelor din care facem parte – inclusiv legăturile noastre cu părinții și strămoșii, care ne ghidează în viață mai mult decât ne putem imagina. Din practică s-a descoperit clar că noi tindem să repetăm destinele nefericite ale celor dinaintea noastră, că o mare parte din ceea ce ni se întâmplă originează în cele trăite de cei dinaintea noastră din sistemul familial. Toate emoțiile nerezolvate sau neexprimate ale sistemului nostru familial, precum și evenimentele grele neprocesate sau neechilibrate din trecut sunt adesea cauza și explicația comportamentelor noastre, a părinților noștri și a copiilor noștri.
Atât traumele noastre, cât și poverile și traumele pe care inconștient le-am preluat de la alții, mai ales de la cei din familia noastră, se manifestă în viața noastră și ca tipare nocive, într-un fel nesănătos de-a funcționa. Aceste tipare ne împiedică să ne trăim fericiți și împliniți viața – în schimb ne determină inconștient să manifestăm probleme precum anxietăți, depresii, dependențe, emoții puternice inexplicabile care ne vin ca din senin, suferințe sufletești, simptome fizice, boli, atracția spre persoane și situații care ne aduc suferință, blocaje, etc.
Vindecarea, deblocarea şi rezolvarea au nevoie de structură, relații sănătoase, spațiu, informaţie şi timp – așa că workshopurile de terapie facilitate de mine oferă structura și relaționarea necesară, spațiul securizant potrivit, dezvăluie adevărurile care lipsesc şi asigură răgazul necesar mișcărilor sufleteşti vindecătoare.
Pentru că mulți dintre noi mai avem traume încă nerezolvate – ale noastre sau preluate de la cei dinaintea noastră – în acest workshop, deși în grup, vom lucra într-un mediu de deplină siguranță.
Fiecare participant își va aduce spre rezolvare/vindecare o suferință, o problemă majoră, o dorință sau o intenție pe care o are în prezent. Folosind metoda terapiei sistemice a Constelațiilor familiale vom lucra cu blândețe la rezolvare și/sau vindecare, spre realizarea intenției fiecăruia. În plus, fiecare terapie ne va ajuta mult pe toți cei prezenți. Inclusiv deoarece corpul nostru fizic este cel mai aproape de adevăr – și ne comunică continuu prin poziție, senzații, emoții și sentimente – vom lucra mai ales experiențial, la nivel sufletesc, emoțional și somatic.
Pentru înscrieri și alte detalii: tel. 0724083243.
Când: sâmbătă, 8 iunie (10:00-21:00) și duminică, 9 iunie 2024 (10:00-14:00) – cu un total de 14 ore de lucru. Zilnic vor fi pauze cu apă, cafea, fructe și mici gustări sărate și dulci. Ne vom simți ca acasă și în siguranță, vom sta mult pe scaun sau perne și uneori în picioare, deci îmbrăcați-vă comod.
Total participanți: max. 12 persoane
Vârsta minimă participant: 18 ani
Notă: fiecare participant va ajunge să își lucreze intenția/problema, și în plus toți vom putea beneficia de lucrul pe întreg parcursul workshopului, de fiecare terapie individuală.
Locația: str. Mitropolit Varlaam nr.19, Timișoara (sediul ”Wise Education”).
Cost: 550 lei.
Ofer una din următoarele reduceri:
– reducere de 25% pentru al doilea membru foarte apropiat din sistemul familial (partener de cuplu, fiu/fiică, frate/soră, părinte, unchi/mătușă, nepot/nepoată de unchi/mătușă), pentru pensionari sau pentru studenți până la 26 ani;
– reducere de 15% pentru participanții care își continuă lucrul după workshopurile mele (sau grupurile mele săptămânale de terapie) de după septembrie 2023, 10% reducere pentru participanții dintre ian. și sept. 2023, precum și 5% reducere pentru particpanții din anii anteriori lui 2023.
Cei care au mari probleme financiare dar și-ar dori mult să participe, mă pot contacta telefonic ca să discutăm cum să găsim o posibilitate ca totuși să poată participa.
Mi-am început munca personală cu terapia Constelațiilor Familiale în 2007, iar din 2010 mi-am început și formările în această metodă, cu mai multi terapeuți experimentați din diverse țări. Din 2017 facilitez workshopuri de Constelații Familiale.
Vă aștept cu drag!
Teodor Ciomocoș, tel. 0724083243.