Constelații Familiale Sistemice – workshop intensiv

Te invit la un nou workshop intensiv de două zile – doar dacă ești pregătit/ă să îți rezolvi o problemă arzătoare, să te deblochezi sau să-ți (re)pornești procesele interioare de vindecare.
Metoda Constelațiilor Familiale Sistemice are aplicabilitate universală, cu ea noi fiind capabili să lucrăm eficient la absolut orice probleme de-ale noastre și cu orice sisteme, nu doar cele familiale – vezi și https://educatieinteleapta.com/beneficii-ale-lucrului-cu-metoda-constelatiilor-familiale-sistemice/.
Izolarea este una din marile iluzii moderne. În realitate sistemele conțin totul și ele influențează totul. Suferințele și aspectele neechilibrate ale fiecărui membru/individ devin ale sistemului, și deci apoi toți cei din sistem sunt afectați, mai mult sau mai puțin, de ele. De aceea noi, din păcate, suferim adesea doar din necunoaștere – deoarece cauzele suferințelor noastre ne sunt, deseori, inconștiente. Deci, cu ajutorul Constelațiilor, potențialul de a ieși din suferință sau blocaje – inclusiv prin scoaterea adevărului la lumină – este foarte mare. Pentru cei dintre noi care avem copii, un motiv în plus să ne rezolvăm problemele emoționale/sufletești este următorul: copiii, din păcate, preiau inconștient toate cele cărora părinții nu le pot face față într-un mod sănătos.
În plus, cu ajutorul acestei terapii putem lucra eficient și la celelalte cauze ale afecțiunilor fizice și psihice, a suferințelor, neîmplinirilor, fricilor, necazurilor sau blocajelor noastre. Putem lucra, de exemplu, spre vindecarea traumelor noastre, la procesarea sănătoasă a marilor noastre pierderi, precum și la echilibrarea sau deblocarea altor aspecte din viața noastră prezentă.
Multe din problemele noastre nu pot fi rezolvate la nivelul la care ele apar, aşa că prin metoda Constelațiilor noi urcăm la nivelul în care ele își pot găsi, în sfârșit, rezolvarea.
Vindecarea, deblocarea, evoluția, autocunoasterea, eliberarea, transformarea şi rezolvarea au nevoie de structură, relații sănătoase, spațiu, siguranță, informație şi timp – așa că workshopurile facilitate de mine oferă structura și relaționarea necesară, spațiul securizant potrivit, dezvăluie adevărurile relevante ascunse şi asigură răgazul necesar mișcărilor sufleteşti vindecătoare. Vom lucra mai ales experiențial, emoțional și somatic.
Fiecare constelație ne va ajuta mult pe toți cei prezenți – deseori chiar terapia altora, la care participăm cu inima deschisă, poate fi mai profundă și vindecătoare decât propria terapie.
Am creeat și un Ghid pentru a te ajuta să beneficiezi pe deplin de participarea ta la workshopurile mele de Constelații Familiale Sistemice, pentru a lucra cât mai eficient cu tine – vezi aici: https://educatieinteleapta.com/. Ghidul prezintă pe scurt 15 pași pentru efecte benefice și durabile: 3 pași de pregătire înainte de workshop, 7 pași în timpul atelierului, precum si 5 pași esențiali pentru susținerea continuării procesului de după.
Pentru înscrieri și alte detalii: tel. 0724083243, www.EducatieInteleapta.com
Când: sâmbătă 18 aprilie (10:00-20:30) și duminică 19 aprilie (10:00-19:30).
Vom avea mai multe pauze scurte cu cafea, ceai și ronțăieli sărate și dulci, precum si pauze de prânz (vreo 45-50 min.), în care unii vom mânca ce ne aducem de acasă (inclusiv cei care au regimuri mai speciale) iar alții ne comandăm prânzul.
Ne vom simți ca acasă și în siguranță, vom sta mult pe scaune și uneori în picioare, deci îmbrăcați-vă comod.
Vârsta minimă participant: 18 ani
Număr maxim de participanți: 12
Locația: Timișoara, Wise Education – str. Mitropolit Varlaam nr.19.
Cost fără reduceri: 900 lei
Ofer una din următoarele reduceri:
• reducere de 25% pentru al doilea membru foarte apropiat din sistemul familial (partener de cuplu, fiu/fiică, frate/soră, părinte, unchi/mătușă, nepot/nepoată de unchi/mătușă), pentru pensionari sau pentru studenți până la 26 ani;
• reducere de 10% pentru o verișoară primară sau un văr primar;
• reducere de 10% pentru participanții care își continuă lucrul după workshopurile sau grupurile mele de lucru cu metoda Constelațiilor.
Cei care au mari probleme financiare dar și-ar dori mult să participe, mă pot contacta telefonic ca să discutăm cum găsim o posibilitate ca totuși să poată participa.
Mi-am început munca de dezvoltare personală cu Constelațiile Familiale Sistemice în 2007, iar în 2010 am intrat în prima formare. Din 2017 ofer servicii de terapie – de grup și individuală – cu această metodă.
Din martie 2025 am început și un program de Formare/Training de terapeuți/facilitatori cu metoda, urmând ca în septembrie 2026 să încep trainingul unui nou grup.
Mai multe detalii despre mine, pregatirea și experiența mea, precum și despre Constelațiile Familiale le poți găsi pe website-ul meu la www.EducatieInteleapta.com.
Te aștept cu drag,
Teodor.
Pentru înscrieri și alte detalii: tel. 0724083243, www.EducatieInteleapta.com
––––
Grupul privat de Constelatii Familiale Sistemice cu Teodor pe fb este aici: https://www.facebook.com/groups/220258292083670
De peste 40 ani psihoterapeutul Bert Hellinger a dezvoltat metoda terapeutică a Constelațiilor Familiale (în traducere corectă din germană ”Poziționări în spațiu ale membrilor familiei”) pornind de la experiența sa îndelungată în lucrul cu oamenii, și apoi aducând împreună tot ceea ce a găsit el mai eficient în diversele abordări psihoterapeutice (psihoterapia sistemică, gestalt, integrativă, analiza tranzacțională, psihanaliza, psihodrama, psihoterapiile familiale și transgeneraționale, NLP, primal scream, etc.) parcurse în cei 15 ani de formare a sa ca psihoterapeut – aceasta fiind după cei peste 20 de ani de bogată experiență a sa ca preot catolic. Apoi el a îmbunătățit continuu această metodă, conform cu rezultatele obținute în practica sa de multe decenii de mare succes cu ea.
În decursul anilor, terapia constelațiilor, mai ales datorită rezultatelor deosebite, a devenit recunoscută și răspândită în toată lumea. În Brazilia, Constelațiile familiale sistemice sunt deja folosite oficial în sistemul judiciar și de sănătate, iar în Germania, Austria și Africa de Sud metoda Constelațiilor este utilizată nu doar în terapie, ci și în procese oficiale de mediere și soluționare a conflictelor.
Denumirea de “constelații” are de-a face cu faptul că metoda presupune, printre multe altele, și o așezare în spațiu (în sala de workshop) a unor participanți din grup, fiecare reprezentând ceva important pentru intenția clientului (de ex. o persoană precum mama, tata, copilul, fratele clientului, sau altele, precum simptomul, boala, sufletul, partea traumatizată a clientului, sau un secret, comunismul, o nedreptate, etc.). În funcție de poziționarea inițială a reprezentanților de către client, precum și de mișcarea lor liberă ulterioară, se conturează imagini cu sens pentru client și cei prezenți, aceste imagini/poziționări în spațiu fiind numite și “constelații”.
Constelațiile Familiale Sistemice reprezintă o metodă puternică de investigație și transformare. Ea dezvăluie dinamica inconștientă/ascunsă a sistemelor din care facem parte. Putând observa disfuncțiile dintr-un sistem, prin intermediul metodei putem apoi readuce ordinea, echilibrul și liniștea în acel sistem.
Evenimentele grele neprocesate sau neechilibrate din trecutul nostru sau al sistemului nostru familial sunt adesea cauza și explicația comportamentelor noastre și a copiilor noștri. Atât traumele noastre, cât și poverile și traumele pe care inconștient le-am preluat de la alții, mai ales de la cei din familia noastră, se manifestă în viața noastră mai ales ca tipare nocive, într-un fel nesănătos de-a funcționa. Aceste tipare ne împiedică să ne trăim fericiți și împliniți viața – în schimb ne determină inconștient să manifestăm probleme precum anxietăți, depresii, dependențe, emoții puternice inexplicabile care ne vin ca din senin, suferințe sufletești, simptome fizice, boli, atracția spre persoane și situații care ne aduc suferință, insuccese, blocaje, etc.
Exemple de evenimente grele din trecutul sistemului nostru de familie (de pildă în care au fost implicați frați, surori, părinți, unchi, bunici, străbunici, sau parteneri anteriori) care ne pot afecta profund puteți găsi aici: https://educatieinteleapta.com/evenimente-grele-care-ne-afecteaza/.
Succinte informații despre traume și transmiterea lor intergenerațională puteți găsi și aici: https://educatieinteleapta.com/traume-si-transmiterea-lor-intergenerationala/
Testimoniale ale celor care au participat deja la Constelații cu mine puteți găsi aici: https://educatieinteleapta.com/testimoniale/
O parte din evenimentele mele trecute de pe Facebook:
Pentru o mare parte din evenimentele organizate de mine în trecut, mai ales în ultimii ani, am creeat evenimente pe Facebook. Cea mai mare parte a evenimentelor creeate de mine pe Facebook le puteți vedea aici.