Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Constelații Familiale Sistemice – Workshop terapeutic

20 aprilie 2024 @ 12:30 pm - 21 aprilie 2024 @ 4:30 pm

Majoritatea suferințelor, neîmplinirilor, necazurilor și blocajelor noastre au la bază următoarele:
– traume nerezolvate (ale noastre sau preluate din familia noastră de origine);
– mari pierderi de-ale noastre pe care nu am știut să le procesăm și mari pierderi neprocesate din trecut ale părinților sau strămoșilor noștri;
– alte evenimente grele sau ne-echilibrate ale celor dinaintea noastră din sistemul nostru familial (precum morți premature, accidente, boli sau destine grele, excluderi, nedreptăți, abuzuri, secrete, sinucideri, avorturi).
– încălcarea unor legități sistemice de către noi sau alții din sistemul nostru familial.
De remarcat este că deseori suferim doar din necunoaștere, deoarece cauzele suferințelor noastre ne sunt, în realitate, inconștiente. Deci potențialul de a ieși din suferință prin scoaterea adevărului la lumină este foarte mare.
Pentru cei dintre noi care avem copii, un motiv în plus să ne rezolvăm problemele emoționale/sufletești este următorul: copiii, din păcate, preiau inconștient toate cele cărora părinții nu le pot face față într-un mod sănătos.
Prin terapiile sistemice, precum Constelațiile Familiale, descoperim cauzele și legitățile ascunse care ne împiedică să ne trăim fericiți viața. Și putem ajunge împreună la deblocare, rezolvare și vindecare – a noastră și celor apropiați nouă din sistemele noastre familiale. Constelațiile familiale sistemice sunt o metodă puternică de investigație și transformare. Ele dezvăluie dinamica inconștientă a sistemelor din care facem parte – inclusiv legăturile noastre cu părinții și strămoșii, care ne ghidează în viață mai mult decât ne putem imagina. Din practică s-a descoperit clar că noi tindem să repetăm destinele nefericite ale celor dinaintea noastră, că o mare parte din ceea ce ni se întâmplă originează în cele trăite de cei dinaintea noastră din sistemul familial. Toate emoțiile nerezolvate sau neexprimate ale sistemului nostru familial sunt adesea cauza și explicația comportamentelor noastre și ale părinților noștri.
Mi-am început munca personală cu terapia Constelațiilor Familiale în 2007, iar din 2010 mi-am început și formările în această metodă, cu mai multi terapeuți experimentați din diverse țări. Din 2017 facilitez workshopuri de Constelații Familiale.
Atât traumele noastre, cât și poverile și traumele pe care inconștient le-am preluat de la alții, mai ales de la cei din familia noastră, se manifestă în viața noastră și ca tipare nocive, într-un fel nesănătos de-a funcționa. Aceste tipare ne împiedică să ne trăim fericiți si împliniți viața – în schimb ne determină inconștient să manifestăm probleme precum anxietăți, depresii, dependențe, emoții puternice inexplicabile care ne vin ca din senin, suferințe sufletești, simptome fizice, boli, atracția spre persoane și situații care ne aduc suferință, blocaje, etc.
”Metoda Constelațiilor Familiale sistemice a devenit una dintre cele mai importante surse de înțelegere a structurilor psihice și tiparelor psihice. Ea unește în chip unic posibilitățile de diagnosticare a problemelor cu punctele de abordare pentru intervenții terapeutice eficiente. Este metoda care sesizează și punctează cel mai rapid esențialul unui conflict sufletesc.” Dr. Franz Ruppert, psihoterapeut și profesor universitar renumit.
Vindecarea şi deblocarea au nevoie de structură, relații sănătoase, spațiu, informație şi timp, iar terapia Constelațiilor sistemice familiale – cel puțin astfel cum e practicată de mine – oferă structura și relaționarea necesară, spațiul securizant potrivit, dezvăluie adevărurile care lipsesc şi asigură răgazul necesar mișcărilor sufletești vindecătoare.
Pentru că mulți dintre noi avem traume încă nerezolvate – ale noastre sau preluate de la cei dinaintea noastră – în acest workshop, deși în grup, vom lucra într-un mediu de deplină siguranță.
Pentru înscrieri și alte detalii: tel. 0724083243.
Când: sâmbătă, 20 aprilie (12:30-21:00) și duminică, 21 aprilie 2024 (10:00-16:00) – cu un total de 15.5 ore de lucru. Zilnic vor fi mai multe pauze scurte cu apă, cafea, fructe și mici gustări sărate și dulci. Cei care au regim alimentar special își pot aduce orice au nevoie. Ne vom simți ca acasă și în siguranță, vom sta mult pe scaun sau perne și uneori în picioare, deci îmbrăcați-vă comod.
Total participanți: max. 12 persoane
Vârsta minimă participant: 18 ani
Notă: fiecare participant va ajunge să își lucreze intenția/problema, și în plus toți vom putea beneficia de lucrul pe întreg parcursul workshopului, de fiecare terapie individuală.
Locația: str. Mitropolit Varlaam nr.19, Timișoara (sediul ”Wise Education”).
Cost: 590 lei.
Ofer una din următoarele reduceri:
– reducere de 25% pentru al doilea membru foarte apropiat din sistemul familial (partener de cuplu, fiu/fiică, frate/soră, părinte, unchi/mătușă, nepot/nepoată de unchi/mătușă), pentru pensionari sau pentru studenți până la 26 ani;
– reducere de 15% pentru participanții care își continuă lucrul după workshopurile mele (sau grupurile mele săptămânale de terapie) de după septembrie 2023, 10% reducere pentru participanții anteriori.
Cei care au mari probleme financiare dar și-ar dori mult să participe, mă pot contacta telefonic ca să discutăm cum să găsim o posibilitate ca totuși să poată participa.
Fiecare participant își va aduce spre rezolvare/vindecare o suferință, o problemă majoră, o dorință sau o intenție pe care o are în prezent. Folosind metoda terapiei sistemice a Constelațiilor familiale vom lucra cu blândețe la rezolvare și/sau vindecare, spre realizarea intenției fiecăruia. În plus, fiecare terapie ne va ajuta mult pe toți cei prezenți. Vom lucra mai ales la nivel sufletesc/emoțional.
În acest workshop putem lucra în siguranță, printre multe altele, și spre vindecarea traumelor noastre, deoarece cu această terapie ne simțim în siguranță, păstrând distanță de traumă și accesând resurse. Bineînțeles că lucrăm și la vindecarea traumelor preluate de noi transgenerațional, de la cei dinaintea noastră.
Vă aștept cu drag!
Teodor Ciomocoș, tel. 0724083243.
Grupul privat de Constelatii Familiale Sistemice cu Teodor pe fb: https://www.facebook.com/groups/220258292083670
Pentru cei care nu ați participat încă la un astfel de wokshop sistemic: pe internet sunt deja extrem de multe informații detaliate despre terapiile sistemice de grup, inclusiv Constelațiile Familiale Sistemice, cât și despre vindecarea traumelor.
Și mai jos în această descriere, puteți găsi sintetizate câteva astfel de informații.
Denumirea de “constelații” are de-a face cu faptul că metoda presupune, printre multe altele, și o așezare în spațiu (în sala de workshop) a unor participanți din grup, fiecare reprezentând ceva important pentru intenția clientului (de ex. o persoană precum mama, tata, copilul, fratele clientului, sau altele, precum simptomul, boala, sufletul, partea traumatizata a clientului, sau un secret, comunismul, o nedreptate, etc.). În funcție de poziționarea inițială a reprezentanților de către client, precum și de mișcarea lor liberă ulterioară, se conturează imagini cu sens pentru client și cei prezenți, aceste imagini/poziționări în spațiu fiind numite și “constelații”.
Psihoterapeutul Bert Hellinger a dezvoltat metoda terapeutică a Constelațiilor Familiale pornind de la experiența sa îndelungată în lucrul cu oamenii, și apoi aducând împreună tot ceea ce a găsit el cel mai eficient în diversele abordări psihoterapeutice (psihoterapia sistemică, gestalt, integrativă, analiza tranzacțională, psihanaliza, psihodrama, psihoterapiile familiale, inclusiv transgeneraționale, NLP, primal scream, etc.) parcurse în cei 15 ani de formare a sa ca psihoterapeut – aceasta fiind după cei peste 20 de ani de bogată experiență a sa ca preot catolic. Apoi el a îmbunătățit continuu această metodă, conform cu rezultatele obținute în practica sa de multe decenii de mare succes cu ea. În decursul anilor terapia constelațiilor, mai ales datorită realizărilor deosebite, a devenit recunoscută și raspândită în toată lumea. În Brazilia, Constelațiile familiale sistemice sunt deja folosite oficial în sistemul judiciar și de sănătate.
==== CÂTEVA DETALII DESPRE MINE:
Facilitez seminarii, consiliere și terapii de grup din 2007. Am studii, formare și experientă în psihologie – în lucrul individual și de grup, inclusiv cu cupluri, părinți, și copii. Am și două fiice minunate la școala Waldorf.
Cele mai relevante aspecte ale studiilor și formărilor mele sunt următoarele:
• Master în Consiliere Familială și de Cuplu – Universitatea de Vest, Facultatea de Sociologie și Psihologie.
• Master în Prevenirea Violenței Împotriva Copilului în Familie și Societate – Universitatea de Vest, Facultatea de Sociologie și Psihologie.
• Diplomă Postuniversitară în Bunăstarea Copilului în Familie și Societate – Universitatea de Vest, Facultatea de Sociologie și Psihologie.
• Certificat de Educator Parental cu Cercul Sigurantei – Circle of Security International, USA.
• Curs postuniversitar de Medicină Psihosomatică – Universitatea de Medicină, Timisoara.
• Am urmat formari și workshopuri în Constelații Familiale Sistemice cu dr. Alberto Iturbe Lete (Spania), Barbara Morgan (Marea Britanie), Dragoș Riti, Ion Bucur, Jutta Ten Herkel (Marea Britanie), Stephan Hausner (Germania), William Mannle (USA), Bertold Ulsamer (Germania), Dorina Mocanu, Bert Hellinger (Germania – fondatorul terapiei sistemice a Constelațiilor Familiale), Bibi Schreuder (Olanda), Alexandra Piotrowska (Polonia). Din 2017 facilitez workshopuri de Constelații Familiale.
• Am urmat peste trei ani de formare în Analiză Tranzactională (European Association of Transactional Analysts prin Asociatia Română de Analiza Tranzactională) – cu traineri profesionisti din Anglia (John Heath, Dave Spenceley, Jamie McDowell, John Parr, Julie Hay, Giles Barrow, Birgitta Heiller, Roger Day, Barbara Traynor), Franța (Helene Cardot, Jean Paul Doullet), Olanda (Marijke Wusten, Anne de Graaf, Sari van Poelje, Anne-Marie Linnenkamp, Joost Levy), Spania (Mario Salvador), Germania (Uta Hoehl), SUA (George Kohlrieser, William (Bill) Cornell, Michel Landaiche).
• Am facut dezvoltare personală (psihoterapie) și supervizare cu multi psihterapeuți profesionisti din Anglia, Spania, Olanda, Franța, Germania, SUA, Canada, Brazilia, România.
• Am participat la formări/specializări în metoda Waldorf – atât pentru educatori, cât și pentru profesori.
• Am participat la nenumărate workshop-uri si conferinte din domeniul psihologiei aplicate – în Canada și România.
==== EXEMPLE DE EVENIMENTE din trecutul sistemului nostru de familie (de pildă în care au fost implicați frați, surori, părinți, unchi, bunici, străbunici, sau parteneri anteriori) care ne pot afecta profund:
– Accidente tragice, poate chiar soldate cu deces;
– Moartea prematură – a copiilor, părinților, bunicilor sau altor membri ai sistemului familial (membru familial sub 25 de ani, sau moartea părintelui care are copil mai mic de 15 ani);
– Evenimente din sistem grave sau importante care au fost ascunse, secretizate;
– Divorțuri, relații anterioare ascunse, inclusiv ale părinților și bunicilor;
– Avorturi naturale și provocate;
– Sinucidere sau încercare de sinucidere;
– Supraviețuitori – vină/pierdere;
– Un membru al familiei este criticat/judecat, exclus, considerat ”oaia neagră”;
– Când au fost destine si incidente grave;
– Copii ilegitimi sau copii dati în adopție sau abandonați;
– Boli grave, handicapuri;
– Părinți de nationalități sau culturi diferite; emigrări;
– Relații anterioare importante ale unuia din părinți;
– O mamă care a murit la nașterea copilului ei;
– Fapte săvârșite de un membru al familiei, sau unui membru al familiei, precum următoarele:
◦ violuri, abuzuri, injustiții;
◦ persoane ucise, torturate sau nedreptățite profund, crime, în special asasinate;
◦ fapte de război;
◦ cineva înșelat, nedreptățit (de ex. dezmoștenit, sau falsificări de acte în moșteniri etc.);
◦ cineva a fost condamnat la închisoare sau internat într-un ospiciu;
◦ excluderi;
◦ confiscări de bunuri, privări de libertate.

Details

Start:
20 aprilie 2024 @ 12:30 pm
End:
21 aprilie 2024 @ 4:30 pm

Organizer

Wise Education
Phone
+40724083243
Email
teodor.ciomocos@gmail.com

Venue

Wise Education
str. Mitropolit Varlaam nr. 19
TIMISOARA, Timis 300693 Romania
+ Google Map
Phone
0724083243

 

O parte din evenimentele mele trecute de pe Facebook:

Pentru o mare parte din evenimentele organizate de mine în trecut, mai ales în ultimii ani, am creeat evenimente pe Facebook.  Cea mai mare parte a evenimentelor creeate de mine pe Facebook le puteți vedea aici.