Uitând că facem parte dintr-un mare sistem familial, noi deseori ne considerăm unicii creatori, și prin urmare, responsabili, ai suferințelor, necazurilor și nereușitelor din viața noastră. Dar practica de mai multe zeci de ani a Constelațiilor Sistemice a scos la iveală, și ea, că multe probleme de sănătate, suferințe psihice, eșecuri și temeri de-ale nostre – precum teama de-a ne trăi și iubi viața din plin – nu sunt exclusiv creeațiile noastre, ci pot fi consecințele (pe care le manifestăm inconștient) unor traume, răni psihologice, nedreptăți sau secrete de familie care s-au petrecut chiar înainte de nașterea noastră, uneori cu zeci de ani înainte. S-a descoperit că, din necunoaștere, copiii deseori suferă – fără vină – consecințele a ceea ce au făcut, sau nu, părinții sau strămoșii lor. Prin Constelațiile Familiale Sistemice identificăm și rezolvăm aceste probleme.
În perioada 5 decembrie 2023 – 16 ianuarie 2024 organizez un nou grup de lucru terapeutic profund cu metoda Constelațiilor Sistemice Familiale.
Acest grup de terapie este deschis tot pentru cei care doresc să lucreze serios la rezolvarea propriilor probleme/blocaje, la vindecare și/sau la dezvoltare personală. În acest fel vom putea lucra împreună 6 săptămâni (5 întâlniri de grup) la rezolvarea unor mari probleme personale, precum și la procese personale intense, inclusiv traume proprii sau preluate inconștient de la alții.
Pentru înscrieri și întrebări: tel. 0724083243.
Detalii importante:
(1) Cu toții vom avea un total de 5 întâlniri săptămânale a câte 3,5 ore – marțea de la 17:45 la 21:15 – în datele de 5, 12, 19 decembrie, precum și 9 și 16 ianuarie (un total de 17.5 ore de lucru terapeutic în grup). Notă: observați că nu ne întâlnim marți 26 decembrie și marți 2 ianuarie.
(2) Prima întâlnire săptămânală de grup: marți, 5 decembrie 2023, orele 17:45-21:15.
(3) Între întâlniri vom avea teme de lucru individual și în perechi.
(4) Voi fi disponibil pe email, WhatsApp și telefon pentru întrebări pe tot parcursul acestor 6 săptămâni.
(5) Locația: Wise Education – Timisoara, str. Mitropolit Varlaam nr.19.
(6) Număr maxim de persoane în grup: 10.
(7) Vârsta minimă: 18 ani.
Cost: 690 lei.
Ofer una din următoarele reduceri:
– reducere de 30% pentru al doilea membru din sistemul familial (partener de cuplu, fiu/fiică, frate/soră, părinte, unchi/mătușă, nepot/nepoată de unchi/matușă);
– reducere de 20% pentru studenți până la 26 ani și pensionari;
– reducere de 15% pentru participanții care își continuă lucrul după workshopurile mele sau grupurile mele de lucru anterioare din acest an (2023).
Cei care au mari probleme financiare dar și-ar dori mult să participe, mă pot contacta telefonic ca să discutăm cum găsim o posibilitate ca totuși să poată participa.
Folosind metoda terapiei sistemice a Constelațiilor Familiale vom lucra cu blândețe dar profund la rezolvare și/sau vindecare, spre realizarea intenției/dorinței fiecarui participant. În plus, fiecare terapie/ lucru personal ne va ajuta mult pe toți cei prezenți. Vom lucra mai ales la nivel sufletesc, emoțional.
Mi-am început munca personală cu terapia Constelațiilor Familiale în 2007, iar din 2010 mi-am început și formările în această metodă, cu mai multi terapeuți experimentați din diverse țări (detalii mai jos). Din 2017 facilitez workshopuri de Constelații Familiale Sistemice.
Atât traumele noastre, cât și poverile și traumele pe care inconștient le-am preluat de la alții, mai ales de la cei din familia noastră, se manifestă în viața noastră ca tipare nocive, într-un fel nesănătos de-a funcționa. Aceste tipare ne împiedică să ne trăim fericiți si împliniți viața – în schimb ne determină inconștient să manifestăm probleme precum anxietăți, depresii, dependențe, emoții puternice inexplicabile care ne vin ca din senin, suferințe sufletești, simptome fizice, boli, atracția spre persoane și situații care ne aduc suferință, etc.
Terapia Constelațiilor Familiale are potențialul de a ajunge la rădăcinile problemelor într-un timp scurt. Putem într-un mod înțelept ajunge la ceea ce nu putem vedea, astfel inițiind vindecarea și rezolvarea. Constelațiile Familiale ne oferă posibilitatea de a vedea ceea ce este adânc ascuns în propriul nostru subconștient și în suflet. Ne oferă posibiliatea de a conștientiza – la nivel mental precum și sufletesc – și schimba tipare, comportamente și credințe care ne mențin într-o stare nedorită, care ne împiedică să ne bucurăm de viață. Constelațiile Familiale ne ajută să ne cunoaștem mai bine: să înțelegem, de pildă, de ce facem anumite lucruri care ne dăunează, de ce suferim, de ce suntem atrași în aceleași situații dureroase, de ce nu reușim să ne trăim viața așa cum ne dorim.
Denumirea de “constelații” are de-a face cu faptul că metoda presupune, printre multe altele, și o așezare în spațiu (în sala de workshop) a unor participanți din grup, fiecare reprezentând ceva important pentru intenția clientului (de ex. o persoană precum mama, tata, copilul, fratele clientului, sau altele, precum simptomul, boala, sufletul, partea traumatizată a clientului, sau un secret, comunismul, o nedreptate, etc.). În funcție de poziționarea inițială a reprezentanților de către client, precum și de mișcarea lor liberă ulterioară, se conturează o imagine cu sens pentru client și cei prezenți, această imagine/poziționare fiind numită și “constelație”.
Sănătatea fizică şi psihică/sufletească este o urmare directă a abilității noastre de a răspunde potrivit și fluid provocărilor vieții – în loc de-a reacționa la acestea. Suferinţele fizice şi sufletesti apar atunci când noi doar reacționăm (automat, inconştient) la ceea ce ni se întâmplă – din tipare inconştiente de comportament, din strategii vechi (acum neadecvate) de supraviețuire. Când reacţiile noastre nu sunt aproape deloc potrivite situației reale, la origine avem de-a face cu traume, procese sufletești neterminate sau incomplete, sau încurcaturi sistemice.
Vindecarea şi deblocarea au nevoie de structură, relații sănătoase, spațiu, informaţie şi timp, iar terapia Constelațiilor sistemice familiale oferă structura și relaționarea necesară, spațiul securizant potrivit, dezvăluie adevărurile care lipsesc şi asigură răgazul necesar mișcărilor sufleteşti vindecătoare.
În acest grup de lucru terapeutic vom lucra în siguranță, printre multe altele, și spre vindecarea traumelor noastre, deoarece cu această terapie ne simțim în siguranță, păstrând distanță de traumă și accesând resurse. Bineînteles că lucrăm și la vindecarea traumelor preluate de noi transgenerațional, de la cei dinaintea noastră.
Vă aștept cu drag!
Teodor Ciomocoș, tel. 0724083243.
O parte din evenimentele mele trecute de pe Facebook:
Pentru o mare parte din evenimentele organizate de mine în trecut, mai ales în ultimii ani, am creeat evenimente pe Facebook. Cea mai mare parte a evenimentelor creeate de mine pe Facebook le puteți vedea aici.